fbpx

Trust & Respect

  • Investiţie: 1.00 lei
Participă acum la curs

De ce să participi la curs

Trust & Respect

Te invit să vorbim despre două concepte extrem de importante pentru construcția unei culturi organizaționale puternice, două concepte foarte puternice la rândul lor pentru construcția unui anturaj sănătos și două concepte foarte utile pentru felul în care comunici cu oamenii importanți din viața ta.

Cele două concepte sunt ÎNCREDEREA și RESPECTUL (TRUST & RESPECT), titlul acestui curs, la care te invit să iei parte nu doar cu mintea, ci și cu agenda deschisă, pentru că vor exista o serie de exerciții care te vor ajuta să transformi aceste idei în comportamente practice, pe care să le exerciți astfel încât să demonstrezi încrederea și respectul în relațiile cu cei din jur.

Trăim într-o epocă în care marea majoritatea antreprenorilor și managerilor vorbesc de o criza de personal. În care crizele nu mai sunt neapărat financiare ci e o criză a talentelor, pentru că oamenii care fac parte din echipe au acum atât de multe opțiuni, au atât de multe variante de alegere, încât cariera nu mai este legată de un singur loc de muncă.

Asta pune foarte mare presiune pe culturile organizaționale întrucât specialiștii vor alege să rămână acolo unde le place să lucreze, acolo unde se simt aliniați cu valorile organizaționale respective și mai ales, acolo unde se simt valorizați ei înșiși de către management sau de către liderii respectivei organizații.

Încrederea și respectul sunt baza de comunicare indiferent că vorbim despre relația ta cu familia, despre relația ta cu colegii de birou, despre calitatea ta de antreprenor care vrea să își formeze o echipă, sau poate de munca ta de consultant sau profesionist liberal, care pur și simplu vrea să își ajute eficient semenii.

Ce vei învăţa în acest curs:

  • Cum să creezi o cultură organizaţională puternică, bazată pe încredere şi respect.
  • Descoperi un set de comportamente şi practici simple.
  • Te va ajuta să rezolvi mai uşor problemele într-un climat de încredere şi respect.
  • Înveţi să transformi conflictele distructive în conflicte constructive.
  • Care sunt factorii importanţi ca să-ţi dai seama că există un climat de încredere şi respect.
  • Cum să comunici eficient cu oamenii importanţi din viaţa ta.
  • Afli cum să-ţi afirmi nevoile într-o manieră asertivă.
  • Capacitatea de a-ţi alege anturajul potrivit. 

La ce întrebări răspunde:

  • De ce e important să fie încredere şi respect în comunitatea sau echipa ta?
  • Cum să creezi un climat în care încrederea şi respectul sunt cele care generează motivaţia?
  • Cum să creezi un climat ca să te poţi bucura de o calitate a vieţii de cel mai înalt nivel?
  • Cum să transformi ideile tale în comportamente practice, astfel încât să demonstrezi încredere şi respect în relaţii cu cei din jur?
  • Cum să observi lucrurile care nu se potrivesc în “peisaj”?
  • Cum să-ţi aperi confidenţialitatea într-o relaţie?
  • De ce e important uneori să spui NU?
  • Care sunt factorii de succes care te pot aduce la un climat de încredere?
  • Cum anume să-ţi dai seama dacă într-un grup sunt semne ale încrederii şi ale respectului sau nu?

Ce obţii în urma cursului:

  • Rămâi cu un set de unelte cu care îți poți clădi credibilitatea, respectul şi reputaţia  în mediul profesional şi personal.
  • Câştigi respect şi încredere nu doar de la oamenii din jurul tău dar şi de la tine însuţi. 
  • Te vei bucura de o viață de calitate, bazată pe încredere şi respect.